M-am gandit sa expun aici cateva din marile mistere evidente peste care oamenii trec pur si simplu fara sa-si lase macar privirea si sa lase o urma de indoiala in privinta a tot ceea ce ne este servit ca fiind minunat si "pur si simplu adevarul" totusi apar mereu si mereu chestii care nu isi gasesc locul in istoria servita unele dintre ele sunt efectiv incredibile prin precizia lor cat si prin marimea lor raportat la nivelul civilizatiei timpului caruia ii apartine exista si anumite obiecte al caror timp ...nu mai poate fi inteles si acceptat de o gandire conventionala
1. COMPUTERUL ANTIKYTHERA, un procesor de 2.085 de ani
macanismul antikytera sub raze X
In anul 1900, resturile unui bizar instrument mecanic au fost recuperate
de pe epava unei corabii antice, esuata la cativa kilometri de insula
Creta. Artefactul consta intr-un complicat sistem de roti de bronz (trei
s-au pastrat pana astazi) si cadrane de sticla fixate intr-un cadru de
lemn. Analiza cu raze X a relevat faptul ca instrumentul fusese creat in
anul 80 i.Hr., iar reconstituirea sa i-a dezvaluit functionalitatea –
aceea de veritabil „computer“ astronomic, care putea indica, in functie
de ora si de zi, pozitia exacta a Soarelui, a Lunii si a tuturor
planetelor din sistemul solar. Desi se stie ca grecii erau buni
astronomi, nici o informatie de ordin istoric pastrata de la ei nu
semnaleaza existenta unei masinarii atat de sofisticate.
In anul 1898, intr-un mormant din Saqqara, Egipt, un explorator
descoperea o ciudata macheta din lemn a unui obiect cu aripi. Cum la
acea vreme avionul nu fusese inventat, cercetatorii au considerat
artefactul drept reprezentarea unei pasari si l-au facut „uitat“ intr-un
muzeu din Cairo. In 1972, arheologul Kalil Messiha a dat intamplator
peste macheta si a ramas socat de formele sale aerodinamice si de
curbura aripilor, identica celei a unui avion Concorde. In plus, Messiha
a facut legatura intre aceasta macheta si mai multe schite ciudate
descoperite tot la Saqqara, ajungand la concluzia ca egiptenii planuiau,
inca din secolul al II-lea i.Hr., construirea unui obiect zburator.
macheta unui apart de zbor
b) Avioanele precolumbiene
Principalele obiecte de cult analizate au fost două reprezentări ale
unor insecte extrem de ciudate. Una data din secolul II î.H. şi venea
din cultura egipteană şi cealaltă din secolul XV, şi era creaţia
civilizaţiei precolumbiene. Şocant e faptul că dincolo de
distanţa temporală uriaşă dintre cele două obiecte, exista şi ruptura
geografică, ce separa cele două civilizaţii. Abia în 1994, trei
cercetători germani aveau să facă lumină. Algund Eenboom, Peter
Belting şi Conrad Lubbers reuşesc să construiască un aparat de zbor
respectând la perfecţie proporţiile celor două figurine în formă de
insecte. Marea surpriză a fost că aparatul construit la o scară de 100
la 1, faţă de original, s-a desprins uşor de la sol şi a zburat.
Mai mult decât atât, dincolo de faptul că au reuşit să demonstreze că
nu era o insectă, ci prototipul unui aparat de zbor, cei trei au
construit un avion în mărime naturală pe care l-au botezat “BBL”.
Reuşita
lor a ridicat un mare semn de întrebare în lumea ştiinţifică. Aveau
precolumbienii cunoştinţe solide în aeronautică? Acest lucru a fost
confirmat, de altfel, de precizia proporţiilor “insectei”. Şi dacă
într-adevăr ştiau, au reuşit ei vreodată să zboare, cu mult timp înainte
ca europenii să ajungă pe continent?
Ciocanul londonez-un ciocan care nu se incadreaza in istorie
Acest ciocan din fier cu coada de lemn a fost descoperit de arheologii
britanici in 1936, pe un santier arheologic de la marginea Londrei.
Unealta era incastrata intr-o roca veche de 400 de milioane de ani, iar
testele efectuate asupra sa au relevat faptul ca a fost faurita in urma
cu 500 de milioane de ani. De mentionat ca fierul ciocanului este mult
mai pur decat oricare alt fier produs prin tehnologiile moderne. 4 . Craniul de cristal -Mitchell-Hedges
Craniu de cristal-Mitchell-Hedges
Craniul a fost analizat de multi cercetatori, istorici si chiar
specialisti in cristale, care nu s-au sfiit sa sustina ca obiectul isi
schimba culoarea, se abureste usor, existand si momente in care in
interiorul sau se pot vedea imagini cu munti si temple. De asemenea,
unii dintre acestia au marturisit ca artefactul scoate sunete ciudate si
poate vindeca boli. Craniul, ramas in posesia Annei Mitchell-Hedges, a
fost expus in continuare. Fiica a sustinut pana la finalul vietii
varianta tatalui sau, fiind convinsa de faptul ca obiectul avea puteri
miraculoase. Cu o greutate de 6 kilograme, acesta parea imposibil de
executat de o mana umana, mai ales ca perioada in care se presupunea ca
fusese fabricat era lipsita de mijloacele necesare unei astfel de
executii minutioase. In anul 1970, un studiu amanuntit a fost realizat
in laboratoarele Hewlett-Packard. Concluziile cercetatorilor nu aveau sa
ridice deloc valul misterios in care craniul se invelise. Din contra,
incertitudinile asupra modului in care a fost creat aveau sa creasca.
Cel mai curios lucru legat de acest craniu era faptul ca a fost sculptat
impotriva axei cristalului. Cu o duritate de 7 pe scara Mohs, acesta
era imposibil de curbat in lipsa uneltelor dure moderne facute din
diamant sau rubin, necunoscute pe vremea mayasilor. O alta varianta era
ca acesta fusese expus eroziunii nisipului timp de 300 de ani, insa nici
aceasta nu parea sa prezinte o prea mare credibilitate.De adaugat acesta este singurul craniu de cristal cu mandibula detasabila.
Piri Re’is a fost un marinar turc care, in 1513, a desenat o harta a
Africii, a Americilor si a Antarcticii. In 1929, cand a fost regasita,
harta turcului a facut mare valva: oficial, Antarctica fusese
descoperita abia in 1818. Ceea ce este si mai bizar la aceasta harta
este faptul ca Piri Re’is – dupa cum dovedesc reconstituiri de ultima
ora – a cartografiat fidel Antarctica asa cum arata aceasta inainte de a
fi acoperita de zapada. Mai precis, in urma cu 6.000 de ani.
6.Desenele de la Nazca
Desenele au fost descoperite in anul 1930, cand aviatia SUA a inaugurat
doua linii comerciale care survolau pampa peruana. Se pare ca acestea au
fost realizate in perioada de inflorire a civilizatiei Nazca (300 i.Hr.
- 600 d.Hr). Acoperind o suprafata de 450 de kilometri patrati,
desenele de la Nazca infatiseaza diverse plante si animale. Cele mai
mari reprezentari ajung la 200 de metri lungime. Printre acestea, apar
si unele figuri ciudate, numite de cercetatori geoglife. In vreme ce
comunitatea stiintifica este rezervata in privinta utilizarii
geoglifelor, unii entuziasti afirma ca ele ar fi harti astronomice sau
puncte de reper pentru OZN-uri (teorie speculata si in filmul “Semne”
din 2002). Indiferent la ce au folosit, desenele de la Nazca n-ar fi
putut fi realizate decat printr-o coordonare venita de foarte sus, cel
mai probabil din balon (care, la vremea respectiva, evident, nu era
„inventat“). Vezi articolul Pietrele ica
7.Nan Madol misterioasa asezare de pe un recif de corali
Datarea cu carbon-14 arata ca orasul Nan Madol a fost construit intre
anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr. sau cel putin atunci a fost locuita , pe un recif de corali din Micronezia, din
aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice. Asezarea se
intindea pe o suprafata de aproximativ 18 kilometri patrati si era
formata din peste 100 de insulite artificiale unite prin viaducte.
Nimeni nu poate explica felul cum au fost transportate acolo blocurile
de bazalt si nici cum a fost construit orasul. Pentru ridicarea lui Nan
Madol, azi ar fi nevoie de zeci de macarale gigantice. Observ construirea pe principiul diversitatii dimensiunii "granulatiei" agregatelor adica cat mai diferite marimile pietrelor cu atat mai rezistenta constructia.
8. Zidurile Sacsayhuaman precizie incasa de secol XXI 3 ziduri concentrice, lungi de 360 de metri si inalte de sase, au fost
construite, in secolul al XVI-lea, in jurul fortaretei incase
Sacsayhuaman din Cuzco, Peru. Ele au fost ridicate din imensi bolovani
de calcar, cantarind aproximativ 300 de tone fiecare. Incasii nu au
folosit mortar pentru a fixa bolovanii, dar acestia sunt atat de bine
asezati unul peste altul, incat nu se poate strecura intre ei nici macar
o lama de cutit. Cum au reusit incasii sa construiasca un asemenea
ansamblu cu tehnologiile secolului al XVI-lea ramane un mister.
9. Urme
imposibile Atat arheologii, cat si paleontologii sau chiar simplii amatori,
au descoperit urme de dinozauri incrustate in piatra. Astfel de
urme s-au format de-a lungul milioanelor sau zecilor de milioane de
ani, dupa ce uriasele animale ar fi calcat pe un sol moale care, cu
timpul, s-a solidificat transformandu-se in piatra. Nimic
neobisnuit pana acum cu privire la acest proces natural.
Misterul apare odata cu descoperirea in mai multe site-uri
arheologice a urmelor de dinozauri alaturi de... urme umane. Cel
mai renumit sit este Paluxy, sit aflat in apropiere de Glen Rose,
Texas, Statele Unite ale Americii.Aici, alaturi de urme
vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor se
regasesc urme cat se poate de clare ale unui om. Controversele sunt
cu atat mai aprinse cu cat, din datele pe care le detinem, este
imposibil ca un om sa fi trait in perioada uriaselor reptile
dinozauriene. In fapt, oamenii au aparut acum circa 200.000 de ani,
pe cand ultimii dinozauri si-au dat sfarsitul in urma cu aproape 65
de milioane de ani. Si totusi, cum se pot explica astfel de urme?
Ei bine, oamenii de stiinta nici nu vor sa discute posibilitatea
autenticitatii unei astfel de coexistente umano-dinozauriene.
Ei considera totul o farsa bine pusa la punct, si asta in
ciuda faptul ca urme identice au fost descoperite si in siturile de
la Antelope Spring, Nevada si Stinnet, Texas.
10. Amfibieni vii
inchisi in piatra
Pana in prezent au fost documentate peste 90 de cazuri din toata
lumea, in care amfibieni vii au fost descoperiti in carcase
ermetice de carbune sau piatra. In peste 40 dintre ele a fost vorba
de broaste sau mormoloci. Cercetatorii care au documentat cazurile
respective sustin ca batracienii erau acoperiti de mucus si
capatasera o culoare alba a pielii, asta ca o reactie a privarii de
lumina. Ceea ce este de-a dreptul socant este faptul ca
animalele, odata intrate in contact cu aerul, au revenit la viata,
chiar daca pentru scurt timp. In majoritatea cazurilor, subiectii
au decedat in decurs de 24 - 72 de ore, desi exista mentiuni despre
exceptii in care animalele au supravietuit pe termen
nelimitat. In mod logic, este imposibil ca un organism viu, mai ales cand
implica o vertebrata, sa poata supravietui mii sau chiar milioane
de ani - atat cat este nevoie pentru formarea unei roci - privat de
oxigen, hrana si apa, intr-o carapace ermetica de piatra sau
carbune. O posibila explicatie ar fi aceea conform careia
amfibienii isi pot incetini functiile organismului atat de mult,
incat sa poate supravietui luni de zile fara elementele necesare
vietii. In plus, aceiasi amfibieni ar fi trebuit sa patrunda
intr-un anume tip de mal, capabil sa se solidifice rapid, mai ales
in contact cu o apa puternic mineralizata. Si totusi, nu
toate cazurile intalnite implinesc aceste conditii. Cert este ca
fenomenul este mult mai comun decat ne-am putea inchipui...
Cristalele imposibile care i-au uimit pe oamenii de ştiinţăMai multe cristale despre care se credea că nu pot fi întâlnite pe Terra îşi au originile în spaţiu, au stabilit cercetătorii americaniPână în urmă cu doi ani, cvasicristalele, structuri cristaline cu o structură complexă, fuseseră obţinute doar în laboratoare. Apoi geologii au descoperit cvasicristale în munţii Koryak din Rusia, spre suprprinderea comunităţii ştiinţifice internaţionale.Cvasicristalele au fost descrise pentru prima oară în anii '80, de către cercetătorul israelian Daniel Schehtman, care a fost distins cu Premiul Nobel în 2011 pentru descoperirea sa, scrie bbc.co.uk.Cvasicristalele au fost considerate multă vreme imposibile, pentru că încalcă regulile de simetrie întâlnite la structurile cristaline tradiţionale. De asemenea, cvasicristalele prezintă proprietăţi fizice şi electrice diferite de cele întâlnite la alte structuri cristaline.Ulterior, în 2009, s-a descoperit că cvasicristalele pot rămâne stabile în condiţii terestre. Cvasicristalele au fost descoperite într-un mineral (un aliaj de aluminiu, cupru şi fier) prelevat din munţii Koryak din Rusia. Formarea lor a rămas însă în continuare un mister. Acum, oamenii de ştiinţă de la Princeton susţin că experimentele arată că cvasicristalele descoperite în Munţii Koryak sunt de origine extraterestră.
Ce sunt cvasicristalele de fapt ?
O simetrie de ordin 5 total incompatibila cu cunostintele stiintifice ale epocii, potrivit carora cristalele nu puteau admite decat simetrii de ordinul 2, 3, 4 sau 6, fara a crea un imposibil haos al atomilor, a explicat miercuri presei Sven Liden, membru al Comitetului Nobel pentru chimie.
Descoperirea cercetatorului israelian, pe atunci detasat la un laborator american, a suscitat neintelegere si chiar respingere in randul colegilor lui, pana la punctul de a i se cere demisia din laborator.
Directorul laboratorului a mers pana acolo incat i-a intins un manual de cristalografie, sugerandu-i sa-l studieze atent, isi aminteste cercetatorul israelian.
"I-am raspuns: 'Nu am nevoie sa-l citesc, predau acest manual, stiu ca este imposibil, dar este acolo, in fata mea'", explica cercetatorul.
Laureatul premiului Nobel 2011 povesteste, intr-un interviu acordat in 2010, modul in care a fost exclus din grupul de cercetatori de conducatorul acestuia dupa ce si-a anuntat descoperirea (minutul 6,05).
"M-a expulzat din grupul lui. Mi-a spus esti o rusine pentru acest grup, nu pot suporta aceasta rusine si mi-a cerut sa parasesc grupul. Si am parasit grupul. Era un prieten bun al meu, dar nu a putut suporta ca oamenii sa-si spuna ca aceasta prostie venea din grupul lui", spune Daniel Shechtman.
"Cativa ani am fost singur, am fost ridiculizat, am fost tratat rau de colegii mei", adauga el.
Unul dintre criticii cei mai virulenti ai acestei descoperiri a fost Linus Pauling, el insusi laureat al premiului Nobel pentru chimie.
Zece ani mai tarziu, dupa numeroase confirmari experimentale, descoperirea lui Daniel Shechtman este acceptata oficial de comunitatea stiintifica.
In vara lui 2009, oamenii de stiinta au descoperit pentru prima oara o forma "naturala" a cvasi-cristalului intr-un rau din Rusia, un minereu compus din aluminiu, cupru si fier.
Aceste materiale prezinta o foarte mare duritate dar se pot sparge la fel de usor ca si sticla, fiind foarte puternic izolatoare pentru caldura si electricitate, ceea ce permite numeroase aplicatii industriale.
Otel care contine cvasi-cristale a fost deja utilizat pentru lamele de ras si pentru instrumentele dedicate chirurgiei ochiului.
Anchetastructurală aquasicrystalsstabilede înaltă rezoluţiede microscopie electronicade transmisiein combinatiecu tehnici demicroscopie electronicaesteangajatsuplimentare pentrucaracterizarea structuralaaaliajelorquasicrystallinecum sunt formele icosahedralşidecagonalAl-Pd-Mn, precum şi decagonalAl-Co-Ni. Aceste investigaţiisuntîncoroborarecu grupurile de cercetareMai multeMai alescu Dr.R.Luck de laInstitutul Max Planckpentru CercetareaMetalelorîn Stuttgart, GermaniaşiS.Dr.Ritsch de la Institutulde Cercetare aMaterialelordeTohoku University, Sendai, Japonia.
rezumattipicModele dedifracţiede electronide variantediferite aledecagonalAl-observate înNi-Co quasicrystale Toateceleoptmodele de difractie, sunt prezentate la aceasi scara i: De-a lungulaxei orizontalecentrală, douăpetemai puternice de difractiecorespunde uneid-valoare de0236nm. Aceste douăpunctesuntparte a ineluluidezecereflecţiimai puternicecu aceasid-valoare.
domul unei moschei din Iran
Robert Byron, Mosaic at Masjid-e-Jameh in Yazd, Iran
Aceasta noua clasa de materiale pasioneaza nu doar chimistii, dar si matematicienii, deoarece structura sa, in special distanta care separa atomii, este dominata de "numarul de aur", asa cum este cazul mozaicelor arabo-andaluze sau a altor forme estetice stravechi.Foarte interesant și deloc întâmplător este faptul că proporția acestora e dominată de numărul de aur, Phi.
Floarea vietii ?????
Daca luam un manual de istorie a lumii vom descoperi ca civilizatia egipteana si-a inceput existenta undeva prin anul 3150 i.Hr., odata cu unirea Egiptului de Sus si cel de Jos sub conducerea primului faraon, Narmer. Puteti pune acest fapt incontestabil langa simbolul din Abydos si sa enuntati urmatoarea intrebare: „Cine a facut asta?” si veti primi un raspuns dezamagitor. Si totusi, cum a ajuns acel simbol acolo?
Excavarile templului din Abydos au inceput in anii 1902 de catre doi egiptologi, Flinders Petrie si Margaret Murray. Situl a fost complet scos la lumina in 1926 de catre Henri Frankfort. Acestia au constatat cu uimire ca fundatia templului se afla cu 15 metri mai jos decat celelalte temple din zona. Dar si mai ciudata a fost concluzia imediata a arheologilor. Ei erau de parere ca pentru a construi acest templu egiptenii au sapat 15 metri si apoi au ridicat fundatia. Aceasta umila afirmatie a fost rectificata mai tarziu. O echipa de geologi a venit sa cerceteze locul si a constatat ca singurul motiv pentru care templul se afla la acea adancime este faptul ca de-a lungul timpului, in jurul zidurilor s-au depus sedimente.
Afirmatia a socat oarecum mediile stiintifice. Daca afirmatia geologilor este adevarata inseamna ca este imposibil ca acest templu sa fi fost construit in timpul dinastiei lui Seti I, adica acum aproximativ 4.500 de ani, asa cum este el clasat de istorici. Calculand durata de timp necesara depunerii a 15 metri de sedimente se ajunge la o curioasa cifra intre 9.000 si 12.000 de ani.
Un articol destul de sarac dar pozele si sursele ....va pot trimite sa cautati mai multe
Oamenii de ştiinţă au descoperit în premieră o schiţă a clădirii
biblice care a dus la apariţia unei multitudini de limbi pe pământ.
O schiţă a Tunrnului Babel a fost găsită gravată într-o tabletă de
piatră care datează de acum 2.500 de ani. Într-una dintre imagini
apare regele Nabucodonosor al II-lea, care a condus Babilonul acum
2.500 de ani, alături de un zigurat gigantic, ridicat în cinstea
zeului Marduk. Arheologii spun că această clădire asemănătoare unei
piramide este de fapt faimosul Turn Babel, despre care se vorbeşte în
Biblie, scrie dailymail.co.uk.
Potrivit
Vechiului Testament, oamenii din regiunea mesopotamiană Shinar s-au
apucat de construit un turn care să ajungă până în cer la Dumnezeu.
Divinitatea a fost nemulţumită de aroganţa muritorilor, aşa că a
hotărât să amestece limbile constructorilor, pentru a le zădărnici
proiectul.