Studiul privind calitatea sării face
parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Hrană sănătoasă –
o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această
campanie, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC
România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă
un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare,
zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc
ridicat asupra sănătății consumatorilor.
Sarea pentru consum alimentar uman este
un produs cristalin în a cărui compoziţie predomină clorura de sodiu
(NaCl), obţinută prin extragere din depozitele naturale subterane sau
din apa de mare. Sarea iodată este sarea destinată consumului uman,
hranei animalelor şi utilizării în industria alimentară, la care s-a
adăugat iod, sub formă de iodat sau iodură de potasiu. Conţinutul de
NaCl din sarea utilizată pentru iodare nu trebuie să fie mai mic de
97%.
Obligativitatea folosirii sării iodate
atât pentru consumul uman, cât și în hrana animalelor și în industria
alimentară a fost decisă în anul 2002 printr-o Hotărâre de Guvern. Timp
de 2 ani, pe teritoriul României au fost interzise importul în vederea
comercializării, precum şi producţia şi comercializarea de sare neiodată
pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi în
industria alimentară. Din anul 2004 s-a permis comercializarea sării
neiodate numai prin reţeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste şi
farmacii, în segmentul produselor care nu necesită reţete pentru
achiziţionare, ambalată în cantităţi ce nu depăşesc 0,5 kg, obligație
care a rămas valabilă și în prezent. De la 1 mai 2004 a intrat în
vigoare modificarea HG nr 568/2002 în privința eliminării
obligativității folosirii sării iodate din hrana animalelor şi din
industria alimentară, cu o singură excepție, și anume folosirea acesteia
numai la fabricarea pâinii. O nouă modificare a acestui act normativ în
privința folosirii sării iodate s-a realizat în anul 2006, când a
devenit obligatorie și la fabricarea produselor de panificație. În
prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea
iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai
este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de
panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor.
Inițial, sarea iodată trebuia să conţină
20 ± 5 mg iod/kg de sare, respectiv 34 ± 8,5 mg iodat de potasiu/kg de
sare sau 26 ± 6,5 mg iodură de potasiu/kg de sare. Din martie 2007 s-a
modificat procesul de iodare a sării astfel: ”Sarea iodată trebuie să
conţină 30 mg iod/kg de sare, respectiv 50,6 mg iodat de potasiu/kg de
sare sau 39,2 iodură de potasiu/kg de sare. Se admite ca limită minimă
un conţinut de 25 mg iod/kg de sare, respectiv 42 mg iodat de potasiu/kg
de sare sau 32,5 mg iodură de potasiu/kg de sare, iar ca limită maximă
un conţinut de 40 mg iod/kg sare, respectiv 67,2 mg iodat de potasiu/kg
de sare sau 52 mg iodură de potasiu/kg de sare."
Asociația pentru Protecția
Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în prima parte a
lunii decembrie, a.c., 25 sortimente de sare din marile structuri
comerciale (hipermarketuri / supermarketuri), fabricată/distribuită de
16 agenţi economici, cu gramajul cuprins între 90 g și 1000 g, în
vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce
privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra
sănătății consumatorilor.
Au fost analizate sortimente de sare
fabricate/distribuite de către: Societatea Naţională a Sării Salrom –
Salina Cacica Suceava, Societatea Naţională a Sării Salrom – Salina
Târgu Ocna, Societatea Naţională a Sării Salrom – Salina Slănic Prahova,
SC Astron SRL, SC Pirifan Distribution SRL, SC Marathon Distribution
Group SRL, SC Defne Selos SRL, SC Melaz Trading Company SRL, SC SanoVita
SRL, SC Compania Indiilor Orientale Prod SRL, SC Kamis Condimente SRL,
SC Kotanyi – Austria, SC Benten Medical SRL, SC România Hypermarche SA,
SC Solaris Plant SRL şi SC Bio Logistic&Distribution Partener SRL.
Studiul a fost realizat de către o echipă de experți a APC România, coordonată de conf. univ. dr. Costel Stanciu.
Sarea comercializată în România provine din următoarele ţări:- 40% din sortimentele analizate sunt importate din Grecia
- 24% din sortimentele analizate sunt produse în România
- 8% din sortimentele analizate sunt importate din Pakistan
- 8% din sortimentele analizate sunt importate din Austria
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Turcia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Belarus
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Polonia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Italia
- 4% din sortimentele analizate sunt importate din Israel
Sortimentele de sare analizate sunt următoarele:
- Sare iodată alimentară de masă recristalizată – Salina Cacica;- Sare de masă iodată – Olympia;
- Sare marină iodată – Ilida;
- Sare de mare iodata cu verdeţuri de Provence – Pirifan;
- Sare de mare grunjoasă, iodată cu piper – Pirifan;
- Sare de masă iodata extra fină recristalizată – Defne;
- Sare iodată alimentară de masă gemă extra fină – Salina Slănic Prahova;
- Sare de mare naturală iodată pentru gătit şi masă – Hera
- Sare de mare fină iodată pentru bucătărie – Niki
- Sare de mare fină iodată – SanoVita
- Sare fină iodată – Himalaya
- Sare de mare iodată semigrunjoasă – Ilida
- Sare de masă iodată extra fină – Xion
- Sare de mare iodată – Kamis
- Sare de mare iodată (granule) – Dora
- Sare de mare iodată – Orient
- Sare de mare naturală iodată – Kalas
- Sare de mare iodată – CIO
- Sare de mare iodată – Kotanyi
- Sare de mare lichidă – Pic de sare
- Sare de mare iodată fină – Cora
- Sare roz de Himalaya cristale neiodata – Solaris
- Sare gemă fină alimentară neiodata– Solaris
- Sare neiodată – Naturalia
- Sare de mare iodată grunjoasă – Natur All green
În funcție de gramaj, situația se prezintă astfel:
90 g – 8% din sarea analizată;
92 g – 4% din sarea analizată;
110 g – 4% din sarea analizată;
150 g – 4% din sarea analizată;
180 g – 4% din sarea analizată;
200 g – 8% din sarea analizată;
250 g – 8% din sarea analizată;
280 g – 4% din sarea analizată;
400 g – 4% din sarea analizată;
500 g – 28% din sarea analizată;
1000 g – 24% din sarea analizată;
Sarea neiodată are termen de
valabilitate nelimitat (8% dintre produsele analizate), în timp ce la
sarea iodată termenul de valabilitate variază între 1 an și 20 de ani,
în funcție de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a
sării, astfel:
- La 24% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 3 ani;- La 20% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 1 an;
- La 16% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 2 ani;
- La 12% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 5 ani;
- La 8% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 4 ani;
- La 8% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 6 ani;
- La 4% dintre produsele analizate, termenul de valabilitate este de 20 ani;
În concluzie, aceste variații ale
termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate, dată
de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării.
Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai
multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială
a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare. Acest consum ridicat
de sare explică rata ridicată a hipertensivilor- circa 40% din populația
adultă a țării noastre - precum și numărul mare de decese provocate de
bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale.
La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:
-
Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
-
Identificarea substanţelor chimice şi a aditivilor alimentari
utilizați în procesul de iodare a sării, care prezintă un risc de
apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe
termen lung.
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere.
În procesul industrial de iodare a sării
se folosesc următoarele substanţe chimice: iod, iodat de potasiu,
iodură de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu, ferocianură
de potasiu.
Din analizarea sortimentelor de sare a
reieşit că în procesul de iodare a sării substanţele menţionate mai sus
se regăsesc după cum urmează:
- La 52% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodatul de potasiu;- La 40% din tipurile de sare analizate s-a folosit ferocianură de potasiu;
- La 36% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodul;
- La 32% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonatul de sodiu;
- La 28% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodura de potasiu;
- La 4% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonat de magneziu;
-
Identificarea substanţelor chimice şi a aditivilor alimentari
utilizați în procesul de iodare a sării, care prezintă un risc de
apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe
termen lung.
În cele 25 de produse analizate s-au
identificat 6 tipuri de substanţe şi aditivi alimentari, după cum
urmează: iod, iodat de potasiu, iodură de potasiu, carbonat de sodiu,
carbonat de magneziu şi ferocianură de potasiu.
-
Iod – este un element chimic utilizat, printre altele, în scopuri
nutriționale și medicinale. Iodul este întâlnit în organismul uman în
glanda tiroidă; alte organe care prezintă concentrații de iod sunt
glandele salivare, stomacul, glanda pituitară și ovarele. În tiroidă,
iodul este folosit la sinteza hormonilor tiroxinei și triiodotironinei,
hormoni care au rol reglator al anumitor funcții metabolice, în special
în controlul temperaturii. Organismul persoanelor din societățile
dezvoltate asimilează iodul din hrană în proporție mai redusă decât
persoanele din comunitățile tradiționale, din cauza diferențelor în
compoziția alimentației. Laptele este o sursă majoră de iod, nivelul
acestuia dublându-se în anii recenți, deoarece hrana vițeilor este
suplimentată cu iod și pentru că, înainte de muls, ugerele sunt
dezinfectate cu antiseptice pe bază de iod. Alimentele cele mai bogate
în iod sunt codul, scoicile, creveții, heringul, semințele de
floarea-soarelui, algele și ciupercile. Atunci când este ingerat direct
poate provoca gastroenterite severe, fiind un compus coroziv. Vaporii de
iod pot provoca iritații pulmonare severe. De asemenea, contactul
iodului cu pielea poate provoca arsuri severe.
-
Iodat de potasiu – este un agent de oxidare, folosit uneori în
iodarea sării de masă pentru prevenirea deficienței de iod. Este
utilizat și în unele formule pentru bebeluși sau ca agent de maturare în
produse de panificație.
-
Iodura de potasiu – este utilizată ca supliment nutriţional în hrana
pentru animale și în alimentele destinate consumului uman. Este
utilizată pentru iodarea sării de masă. În cantități mari poate declanșa
sau înrăutăți hipertiroidismul sau hipotiroidismul. Poate provoca
sialadenita (o inflamație a glandelor salivare), tulburări
gastrointestinale, reacții alergice.
-
Ferocianura de potasiu - E536 – este un agent antiaglomerant,
utilizat în sarea de bucătărie. La peste 100 grade C ferocianura de
potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce
provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în
respirație, dureri de cap și amețeli.
-
Carbonatul de sodiu – E500 – este un aditiv alimentar utilizat ca
regulator de aciditate, agent antiaglomerant, agent de creștere și
stabilizator. Nu se cunosc efecte adverse.
-
Carbonatul de magneziu – E504 – este utilizat pentru reducerea
umidității sării de masă. În cantități mari poate avea efecte laxative.
Sarea,
din păcate, a fost transformată dintr-un condiment folosit zilnic în
alimentaţia noastră într-un medicament printr-o măsură legală intrată în
vigoare în anul 2002. Sarea iodată ar trebui să fie excepţia şi nu
regula. Nu putem pleca, în aplicarea acestei măsuri de aditivare
obligatorie a sării, de la premisa că toţi cei 20 de milioane de
consumatori au probleme cu asimilarea iodului. Majoritatea covârşitoare a
consumatorilor nu realizează pericolele la care se expun prin
consumarea zilnică a sării iodate. Administrarea sării iodate în
alimentaţie trebuie realizată numai în baza unei reţete prescrise de
către medicul endocrinolog. Având în vedere că se încalcă un drept
fundamental al consumatorilor – dreptul de a alege – solicităm
eliminarea restricţiei legale de comercializare a sării neiodate din
micile şi marile structuri comerciale.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu,
preşedinte APC România.
Sarea
iodată nu este sănătoasă, ba chiar ar trebui spus că este nesănătoasă.
Acest fapt i-ar putea mira pe unii, însă nu și pe cei care sunt cu
adevărat preocupați de sănătatea lor. Sodiul este vital pentru viață.
Fără acesta, mușchii nu ar funcționa adecvat, memoria te-ar lăsa, și nu
ar mai fi posibilă nici măcar o bătaie de inimă. Și atunci, de ce este
sarea oaia neagră a alimentației mondiale?
Sarea, când este rafinată, pierde toate
oligomineralele pe care sarea nerafinată le are din belșug. Sarea
nerafinată conține magneziu și potasiu, și ambele sunt necesare pentru
optima funcționare a corpului și pentru a face posibil metabolismul
sodiului. Potasiul, magneziul și sodiul sunt marea triadă care lucrează
în tandem pentru a regulariza echilibrul hidric al corpului și a
administra impulsurile nervoase și musculare. Pentru simplificare, cu
cât ingerezi mai mult sodiu, cu atât mai mult potasiu și magneziu va
trebui să ingerezi pentru a menține homeostaza. Iar dietele noastre de
astăzi, deși cu înalt conținut de sodiu, sunt practic lipsite de
celelalte două elemente.Cu cât vom căuta să intervenim mai puțin în
compoziția alimentelor provenite din natură, cu atât ne va fi mai bine
și oamenii vor fi mai sănătoși.”Alec Blenche, Co-Owner și Co-Founder la
Viața în verde viu
Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului uman, dintre care cele mai grave sunt următoarele :– suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne;
- disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile;
– încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității;
– slăbirea sistemului imunitar;
- cancer de tiroidă, în special cancerul papilar
- senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald)
– tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;
- tireotoxicoză
Articol preluat in totalitate de pe cu scop informativ
http://www.apc-romania.ro/ro/i-sarea-iodata--condiment-sau-medicament/MzI0LTIy.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu